Pandemia trece, dar și telemunca?
Telemunca

Telemunca nu e o practică inventată odată cu pandemia, dar, în mod sigur, criza sanitară a accelerat răspândirea ei, chiar și la noi în țară. Dar ce se va întâmpla cu ea odată ce viața va reveni la normal? Ne răspunde un studiu internațional derulat recent, care a vizat 800 de meserii.

Este incontestabil că telemunca a ținut în picioare mulți agenți economici în timpul restricțiilor impuse în virtutea pandemiei, în ciuda faptului că cercetările din diverse piețe ale lumii au indicat în mod clar că acest mod de a munci afectează serios productivitatea angajaților.

Totuși, echipele de conducere și HR de la nivelul companiilor s-au adaptat vremurilor și au implementat măsuri pentru susținerea spiritului de echipă al angajaților și de apartenență la cultura organizațională, pentru stimularea productivității personalului și obținerea de rezultate cuantificabile, chiar și în această perioadă dificilă atât din punct de vedere logistic, dar și emoțional.

Astfel, telemunca a prins teren considerabil în majoritatea economiilor de la nivel global, reușind să treacă peste impedimente de natură tehnologică, culturală și de mentalitate, pentru a asigura supraviețuirea agenților economici.

Însă am ajuns într-un moment mai relaxat din punct de vedere sanitar, mai ales datorită procesului intensiv de vaccinare, astfel încât se cuvine să ne întrebăm ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu telemunca? În mod cert, multe companii își recheamă angajații la birou; dar la fel de cert este că telemunca s-a dovedit a fi o practică cu impact nu numai asupra costurilor cu utilitățile ale agenților economici, dar și asupra economiei urbane și traficului.

Cei cu un nivel de trai ridicat lucrează la fel de bine și de-acasă

O cercetare internațională derulată de curând în China, Franța, Germania, India, Japonia, Mexic, Spania, Anglia și Statele Unite ale Americii a analizat peste 2.000 de tipuri de activități profesionale din 800 de meserii pentru a identifica activitățile și ocupațiile care se pretează cel mai bine pentru munca la distanță.

În această cercetare s-a folosit un indicator – potențialul pentru telemuncă – care depinde de un cumul de factori: tipurile de activități pe care angajatul le are de îndeplinit, dar și contextul fizic, psihic și interpersonal în care acesta se găsește.

Pentru a determina potențialul total pentru munca la distanță pentru diverse job-uri și sectoare de activitate, a fost măsurat timpul petrecut cu îndeplinirea însărcinărilor de serviciu. Astfel, a fost descoperit că domeniile financiar și bancar au cel mai mare potențial, fără a fi afectată productivitatea procesului de lucru la distanță.

În top urmează activitățile de management, servicii business și IT, caracterizate, de asemenea, printr-un potențial ridicat de telemuncă. Aceste sectoare au în comun o majoritate a angajaților cu studii universitare și chiar studii mai avansate.

Între concluziile studiului s-au numărat:

  • ·        Mai mult de 20% din forța de muncă își poate desfășura actiivitatea la distanță 3-5 zile pe săptămână, la fel de eficient ca la birou.
  • ·        Mai mult de jumătate din forța de muncă nu își poate desfășura activitatea de la distanță. Unele dintre job-urile incluse aici presupun operarea de echipament sau interacțiunea fizică cu alți membri ai echipei. Alte activități sunt strâns legate de sediul unde se desfășoară, iar altele se desfășoară neapărat pe teren, precum serviciile de livrare și curierat.
  • ·        În general, telemunca pe termen lung va fi posibilă pentru o mică parte a forței de muncă, și este vorba despre angajați cu grad ridicat de educație și salarii cu mult peste medie.
  • ·        Potențialul de muncă la distanță variază de la țară la țară, dar s-a constatat că angajații din economiile mai dezvoltate pot petrece mai mult timp în telemuncă decât cei din economiile aflate în curs de dezvoltare. Asta se întâmplă pentru că forța de muncă din țările slabe economic este angrenată, într-o pondere ridicată, în agricultură și producerea de bunuri, activități care nu se pot desfășura de la distanță.

Cert este că, în pregătirea pentru revenirea la un stil de viață cât mai apropiat de normalitate, managerii din toată analizează soluții pentru programe de lucru de tip hibrid, la birou și la distanță.